Cel mai adesea
folosim cuvântul pentru a ne împrăştia emoţiile noastre otrăvite, pentru a ne
exprima furia, gelozia, invidia sau ura. Cuvântul e cel mai preţios şi mai
puternic dar pe care îl are umanitatea, dar noi îl folosim şi împotriva
noastră. Dintre toate armele de distrugere pe care le-a inventat omul, cea mai
teribilă şi mai puternică este cuvântul nepotrivit care poate să distrugă fără
să lase urme. Noi ne atacăm în permanenţă prin cuvinte şi ne omorâm unul pe
altul în mod sistematic, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru.
Această practică
a devenit cea mai rea dintre toate formele de magie şi a fost numită bârfă.
Bârfa, desi pare atat de inofensiva, ne alterează şi scurtează viaţa, ne
distruge fizic şi spiritual, fiindcă în permanenţă ne ruinează sufletul şi
trupul. Bârfa e un act de magie neagră şi este foarte rea, deoarece este otravă
pură. Cu toţii am învăţat cum să bârfim acceptând bârfa altora, socotind că
aceasta este o modalitate normală de comunicare. Bârfa a devenit o forma
curentă de comunicare în societatea umană. Bârfa şi gândurile urâte pe care le
generează reprezintă un frecvent traumatism aplicat omului la care ne-am
gândit.
De cele mai multe
ori noi cream o otravă emoţională proprie prin folosirea unor cuvinte ca: sunt
gras, îmbătrânesc, îmi cade părul, sunt prost, nu voi fi niciodată perfect, nu
voi reusi…etc. Astfel, noi materializăm aceste cuvinte în realitatea noastră
sau mai bine zis împotriva noastră. De aceea, important este să înţelegem ce
este cuvântul şi ce putere are el. Întreaga lume poate să bârfească în legătură
cu noi, însă dacă noi nu punem la suflet, nu dam crezare, vom deveni imuni la
bârfe. Dacă cineva ne trimite în mod intenţionat o emoţie otrăvită, dar
noi nu o luăm la modul personal, ea nu ne va afecta.
Când omul nu
acceptă emoţia otrăvită aceasta se întoarce asupra celui care a trimis-o şi-l
afectează direct. Gândul
şi cuvântul pun în mişcare vibraţiile ce se propagă în cercuri din ce în ce mai
mari, până ce îmbrăţişează întregul univers, după care ele se întorc la noi tot
atât de sigur ca atunci când le-am emis. Gândul e o energie pură, care nu moare
niciodată. Să ne ferim mintea de gândurile rele despre ceilalţi şi să ne asumăm
întreaga responsabilitate asupra sentimentelor, gândurilor şi cuvintelor
noastre.
În cuvinte se
află puterea şi energia create de gândire. În ziua în care omul va
înţelege că are puterea de a-şi schimba viaţa prin cuvintele create de gândire,
atinge maturitatea. Gândurile şi cuvintele sunt nişte transmisii
energetice care în funcţie de încărcătura lor, adică de frecvenţa lor joasă sau
înaltă, ne pot face rău sau bine.
La fel se
întâmplă şi în cazul cuvintelor scrise. De aceea, este bine ca la capul patului
în care dormim să nu ţinem cărţi care relatează despre nefericiri,
violenţe, crime etc. Aceste bombardamente informaţionale conţinute în cărţi
sunt preluate în starea de veghe sau de somn, afectând într-o măsură foarte
mare organismul uman. După o vreme ne simţim rău, obosiţi, avem coşmaruri,
stări deprimante, comportamente bizare şi violente.
Cuvintele pot
vindeca
Iubirea e
cuvântul care se apropie foarte mult de cuvântul Dumnezeu ca influenţă
vibratorie şi se cunoasc mii de vindecări, care au fost realizate prin
folosirea lui. Orice boală cunoscută cedează locul puterii sau puterii iubirii
pe care o emitem. Noi putem influenţa în mod subtil pe cei aflaţi în preajma
noastră, prin energia pozitivă sau negativă pe care o emitem. Gândurile şi
sentimentele negative sunt asemenea unor arme puternice care pot cauza pagube
considerabile. Dacă urâm pe cineva din adâncul inimii şi trimetem spre
el gânduri negative putem contribui la distrugerea lui.
În vindecarea de
la distanţă grupurile de tămăduitori se roagă pentru cei aflaţi departe de ei.
Ei trimit gânduri pozitive spre cel bolnav şi prin acestea se produce
vindecarea. Orice cuvânt are o frecvenţă vibratorie. De aceea, e
benefic ca omul să utilizeze numai cuvinte de înaltă vibraţie. Fiecare cuvânt
atrage o energie asupra celui care îl exprimă şi energia e în raport cu
vibraţia cuvântului. Să evităm permanenta emiterea de gânduri de
vibraţie joasă ca: gânduri de ură, invidie şi de răzbunare. Cuvintele
sunt cărţile noastre de vizită în plan subtil. Cu cât cuvintele sunt
mai alese şi mai înalt vibraţionale, cu atât cel care le utilizează e un spirit
evoluat, o fiinţă de înaltă vibraţie spirituală.
Cuvintele de
vibratie joasa
Cu cât vibraţia
cuvintelor e mai joasă cu atât fiinţa care se manifestă astfel dovedeşte că e
un spirit involuat, un om de vibraţie joasă. O vibraţie joasă înseamnă o
funcţionare la nivel coborît a celui care o are. Vibraţia joasă se recunoaşte
după starea pe care ţi-o dă: de tensiune, de teamă, de boală, de nemulţumire,
de nefericire. Omul devine astfel o victimă sigură a energiilor de
vibraţie joasă pe care le emite.
Majoritatea
oamenilor nu fac decât să critice şi să blesteme pe cei care îi guvernează. Sub
influenţa acestor gânduri negative şi rău făcătoare guvernanţii sunt împinşi să
ia decizii greşite pentru ţară şi greşelile lor cad asupra întregului popor.
Iată deci ce forţă distructivă se poate realiza atunci când oamenii gândesc
negativ, în mod colectiv, la o anumită persoană. Să binecuvântăm pe marii
iniţiaţi şi călugări care emit în permenenţă vibraţii mentale foarte
pozitive prin care salvează omenirea de la autodistrugere. Toate cuvintele pe
care le rostim sau gândim creează realitatea noastră, se materializează.
Gândurile sunt ca nişte fiinţe vii, căci ele poartă în univers informaţia
furnizată de noi înşine. Ele reprezintă cea mai vie şi subtilă forţă a omului.
Orice frază e
formată din cuvinte, constituind o grupare informaţional-energetică, asemenea
unui organism viu care traduce în fapt informaţia persoanei căreia i-a fost
adresată fraza. Ea nu primeşte mesajul aşa cum îl concepem noi, ci sub forma
unei energii pe care o decodifică în felul său propriu. Cuvântul rostit are o
mare putere întrucât îi dăm energie din corpul nostru ca să-l facem să lucreze.
De aceea, trebuie ca mai întâi să alegem cuvintele şi apoi să le dăm putere.
Gândul poate fi forţa dinamizatoare din spatele cuvântului rostit şi astfel îi
dăm putere. A te teme de cuvintele negative auzite la altii despre tine
înseamnă a le spori energiile şi astfel influenţa lor negativă asupra ta va
creşte.
Dacă cuvântul e
rostit într-o doară sau fără forţa gândului, el nu ajunge să se împlinească,
dar tot poate produce rau daca este negativ. Orice cuvânt negativ
adresat unui om reprezintă un atac energetic asupra lui, cu efect de bumerang,
amplificat şi asupra noastră. Efectul gândurilor şi cuvintelor noastre
bune sau rele revin la noi cu siguranţa cu care le-am emis in mod amplificat. Când
eşti lovit cu vorba doare mai mult decât dacă eşti lovit cu mâna sau cu
piciorul. Cuvintele sunt energii cu modulaţii aproape infinite, care
produc efecte devastatoare în timp asupra corpului subtil al fiinţelor umane.
Astfel, ne atacăm, ne facem rau şi ne omorâm unul pe altul în mod sistematic,
de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru. Mulţi oameni au obiceiul de a
rosti blesteme pentru orice fleac, ei îşi blesteamă părinţii, copii, vecinii,
prietenii, de a apela la vrajitorie sau magie neagra…. Este un obicei foarte
rău, fiindcă vorbele creează condiţii ca nenorocirile să apară. Un cuvânt este
o rachetă ce parcurge spaţiul şi care în trecerea ei declansează forţe, agită
entităţi şi provoacă efecte ireparabile. De aceea s-a spus: înainte
de apusul soarelui împacă-te cu fratele tău. Acest lucru înseamnă
că trebuie rapid să reparăm răul făcut celorlalţi.
Când ne gândim la
cineva se creează un canal energetic între noi şi omul la care ne gândim. Energia
cuvintelor răutăcioase – cu încărcătură negativă – aruncate asupra unei
persoane, precum şi intensitatea cu care au fost rostite, au efecte
devastatoare, în timp, asupra corpurilor subtile şi ale aurei acelui om şi lucrează
aşa cum au fost adresate. De fapt, orice cuvânt sau gând bun sau rău
poartă în el informaţii ce duc la energiile pe care le formează. Astfel: acolo
unde se duce atenţia se duce şi energia. Important e ca energia şi informaţiile
trimise să fie pozitive.
Posibile
solutii
Pentru ca
începând din acest moment să nu mai facem rău nici unei fiinţe din univers,
nici măcar cu gândul, trebuie să avem în vedere următoarele:
Nu emiteţi
niciodată pretenţii faţă de nimeni şi nimic, nu faceţi nici un reproş nimănui. Nu reproşaţi nimic nici destinului,
nici trecutului, nici oamenilor. Nu uitaţi că orice reproş al tau reprezintă un
program de distrugere a aceluia spre care il adresaţi. Efectul va fi mai mare
dacă persoana respectivă este într-o stare de vulnerabilitate energetică. La om
şi sufletul se deschide prin spate. Tot ce vei rosti în urma omului, totul se
va împlini. De aceea, dacă aţi rostit în urma cuiva un blestem, veţi
continua în subconştient să rostiţi acest blestem oricărei persoane care v-a
întors spatele, inclusiv propriilor vostri copii. De aceea, la toţi cei care
pleacă de la noi sau cu care ne intalnim să le transmitem numai lumină, iubire
şi armonie. Dacă nu facem acest lucru, prin subconştient vom transmite
dezaprobare, supărare sau iritare.
Vorbirea de
rău a unui om otrăveşte mintea celui care vorbeşte, după care produce perturbări în câmpul lui
energetic şi intră în suferinţă. Când omul se gândeşte la cineva nu prea
frumos, are loc conectarea de energii negative comune şi chiar fără a-i dori
răul poţi să il produci.
Una din legile
universului e aceea de a nu face rău unei persoane nici măcar cu gândul. Când
cineva gândeşte că se poate întâmpla ceva rău lui insusi sau altcuiva, el
atrage toate nenorocirile asupra destinatarului şi cu cât acestea sunt reprezentate în mod
real, cu atât mai mare e răul pe care îl provoacă. Nu răspundeţi răului cu rău
sau ocarei cu ocară, ci dimpotrivă binecuvântaţi. Când binecuvântăm dăm şi
primim în acelaşi timp. Oferind pace şi iubire, acestea se întorc la noi
însutit. Nu se răspunde la ură şi la răutate cu răutate, ci cu ganduri de
iubire si lumina, chiar daca ne vine greu s-o facem. De aceea mii de oameni se
autodistrug în mod inconştient, deoarece se hrănesc în permanenţă cu fructele
putrede ale gândirii negative.
Prin ură,
răutate şi furie nu vei rezolva niciodată nimic. Numai iubirea recompensează. Ura face mai multe
ravagii semenilor noştri decât pe câmpul de luptă. Oamenii se ucid între ei mai
degrabă cu vorba decât cu fapta. Antidotul urii este iubirea şi iertarea.
Frica, îndoiala, orice gând negativ sunt nocive, toxice şi autodistructive.
Când te simţi
vinovat în gânduri, vorbe sau fapte fata de cineva e important şă-ţi ceri
iertare in fapt sau
macar in gand respectivului. Fă-o pentru tine. Să nu te preocupe reacţia
celuilalt.
Oricând aveţi
gânduri “negre” despre o persoană, aduceţi-vă aminte să comutaţi butonul şi să
vă rugaţi pentru sănătatea ei si sa-i trimiteti ganduri de lumina si iubire. Un om nervos, care are tensiunea
ridicată, explodează în torente de cuvinte, în lamentări, într-o agresivitate
necontrolată care îi va afecta pe cei apropiaţi sau mai indepartati care vor
prelua inconştient energiile negative pe care acestale emană. Aşa se explică
bolile copiilor care sunt extrem de sensibili la certurile părinţilor sau ale
subalternilor si ale colegilor care au un sef/coleg coleric. De asemenea, toate
obiectele din jur se impregnează cu energiile negative emise, devenind
aducătoare de probleme pentru toti ce stau mediul respectiv, inclusiv pentru
cel/cei care le-au provocat. Atunci când ne pierdem controlul, noi spunem şi
facem lucruri pe care nu am fi dorit să le spunem şi sa le facem. De aceea e
atât de important să devenim impecabili în gândire, în vorbire, adica sa gandim
pozitiv si sa spunem numai cuvinte pozitive.
De regulă, noi
eliberăm otrava noastră emoţională asupra persoanei despre care credem că este
responsabilă de nedreptatea comisă asupra noastră. De fapt, noi suntem dispuşi
să ne descăcăm otrava asupra oricărei alte personae, vinovate sau nu, numai să
scăpăm de ea. De multe ori o trimitem asupra copiilor care sunt prea lipsiţi de
apărare şi astfel se nasc relaţii abuzive verbale si faptice. Oamenii mai
puternici fizic si psihologic abuzează de cei slabi, căci simt nevoia să scape
de această otravă emoţională negativă, aruncand-o asupra acestora.
Dacă tu
consideri ceva ca fiind rău acesta devine rău în mod automat. De aceea se spune: devii ceea ce
gândeşti. Tot ce gândim se materializează în existenţa noastră. Omului i se
întâmplă tot ce gândeşte. Dacă acceptă în gând şi în mental boala şi
bătrâneţea, de acestea va avea parte mult mai repede decat ar fi firesc. Gândul
rău îl înfăptuim: întâi în noi, pe plan mental, prin simplul fapt că îl
acceptăm şi ne hrănim cu el şi apoi în afară spre victima spre care a fost
direcţionat.
Sămânţa
tuturor faptelor tale se găseşte în gândurile şi vorbele tale. Dacă gândeşti şi spui “nu pot să-l
sufăr pe cutare”, de fapt îl ataci la nivel energetic subtil şi ceea ce sunt
ganduri si vorbe repede ajung faptă. De aceea nu e bine să spunem lucruri
agresive sau vorbe care rănesc pe alţii. Calomniind o persoană în faţa altora
sau uneltind împotriva ei o ataci la nivel energetic subtil.
Toate bolile
fizice sunt expresia unor gânduri eronate şi dispar odată cu corecţia de
rigoare.
După cum crezi
aşa va fi. Convingerile
omului influenţează şi creează realitatea. Să crezi pe deplin în tot ce vrei să
realizezi. Să simţi că deja ai primit sau vei primi curând. Aceasta atrage
foarte repede spre tine rezultatul dorit.
Să nu emiţi
niciodată opinii de genul: sunt gras, slab, urât îmbrăcat, sărac etc, căci trimiţi către tine sau
catre alţii energii şi informaţii negative ce au ca rezultat ca ei vor gândi la
fel despre ei însăşi ori despre altii şi ceea ce vor gândi nu va întârzia să se
materializeze. Sub nici un motiv să nu spui cuiva: eşti leneş, eşti prost, eşti
nemernic, nu eşti bun de nimic etc., fiindcă toate acestea creează sau
amplifica în el cusurul ce i se reproşează. Cele mai periculoase sunt
vorbele rele la adresa părinţilor, rudelor, a dori răul oamenilor apropiaţi.
Sinceritatea
este cheia. Să cauţi
să exprimi mereu, prin cuvînt, numai ceea ce simţi şi crezi din tot sufletul că
este adevărat. Să alegi să faci numai ceea ce este în deplin acord cu idealul
tău. Să fii tu însuţi în tot ce gîndeşti, afirmi şi întreprinzi. Iar ca să
ajungi la asta, trebuie să cauţi permanent să te cunoşti pe tine insati/însuţi,
să-ţi clarifici idealul, să renunţi la ideile inutile şi dăunătoare, cu alte
cuvinte să devii mereu mai înţelept. Este cea mai mare realizare a vieţii unui
om, pe care o poate comunica apoi şi celor din jur, chiar fără cuvinte, numai
prin ceea ce este.”
sursa: http://drumuricatretine.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu